Un muncitor de 35 de ani, din Ovidiu, a ajuns, ieri, în comă, la spital, după ce a căzut în gol, de pe o schelă, de la aproape şase metri înălţime. Accidentul s-a produs la scurt timp după prînz, în staţiunea Mamaia, în apropierea hotelului “Lotus”, unde se află în construcţie o nouă unitate hotelieră. Victima accidentului, Costinel Septimiu Spoitu, s-a prăbuşit de pe schelă într-un moment de neatenţie, iar impactul cu solul a fost foarte puternic, medicii de la SMURD găsindu-l pe bărbat mai mult mort decît viu, iar după ce l-au stabilizat, o ambulanţă l-a dus la spital. Muncitorul nu purta echipament de protecţie, iar traumatismele suferite sînt multiple şi grave, motiv pentru care a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă, în comă. Medicii fac totul pentru a-l ţine în viaţă, dar sînt rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire. Patronul, Dan Gologan, susţine că ar fi fost prima lui zi de muncă: “Aveam nevoie de cîţiva dulgheri şi astăzi (n.r. - ieri) am găsit o echipă formată din patru muncitori, printre care se afla şi cel rănit. Abia veniseră şi nu am avut timp să încheiem actele.”. Martorii spun că ceilalţi trei colegi ai lui Spoitu au dispărut la scurt timp după producerea accidentului, pentru că şi ei ar fi lucrat “la negru”. Nici ceilalţi muncitori care lucrau la ridicarea hotelului nu au dat prea multe explicaţii. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor şi reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa.