Practică… teoretică pentru studenţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Practică… teoretică pentru studenţi

Social 20 Mai 2011 / 00:00 818 accesări

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat, ieri, protocoale cu Facultăţile de construcţii din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi pentru o perioadă de patru ani, pentru studenţii care vor efectua stagiul de practică în cadrul companiilor din subordinea ministerului, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi CFR SA. Conform lui Boagiu, nu există suficienţi ingineri de drumuri în România, ceea nu este chiar o surpriză, dată fiind lipsa de drumuri, în adevăratul sens al cuvântului, din ţară. “Am constatat că lipsesc calitatea inginerului şi existenţa lui. Când am venit anul trecut la minister am găsit la Compania de Drumuri economişti, jurişti şi agronomi şi foarte puţini ingineri constructori. Nu mai spun că la regionalele de drumuri din ţară doar 7% sunt ingineri constructori. Ca să exemplific, la CNADNR, din 406 angajaţi ca personal de execuţie, 129 sunt ingineri, restul având alte profesii\", a declarat Boagiu. Problema este dacă studenţii vor avea ce să înveţe în perioada de practică, pentru că în România construcţia de drumuri este mai mult teorie, la fel ca şi cea de căi ferate.

Taguri articol


12