Practica va fi plătită şi considerată vechime?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Practica va fi plătită şi considerată vechime?!

Eveniment 28 Septembrie 2013 / 00:00 606 accesări

Practica să fie plătită şi considerată vechime! Aceasta este propunerea ministrului pentru Dialog Social, Doina Pană, care a declarat vineri, la Bistriţa, că în acest sens va concepe Legea stagiului cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. „O altă iniţiativă, pe care o consider extrem de importantă, iar eu mă număr printre coiniţiatori împreună cu Mariana Câmpeanu, se referă la Legea stagiului. Studenţii, care prin curricula pe care o au trebuie să facă stagii de practică, să beneficieze de retribuţie din partea angajatorului şi să constituie vechime în muncă (perioada de stagiu - n.r.). Azi (vineri - n.r.) e Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Sunt circa 16.000 de locuri de muncă oferite lor în întreaga ţară. Tinerii absolvenţi au o problemă, peste tot li se cere experienţă, aşa că salut iniţiativa legislativă a unui grup de parlamentari tineri care vor ca perioadele de voluntariat să fie considerate vechime în muncă", a afirmat Doina Pană. Ministrul a spus că iniţiativa legislativă a fost trimisă de Guvern în Parlament. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi din România, ministrul a spus că acesta a crescut, la sfârşitul lunii iulie fiind înregistrate 5,68 de milioane de contracte de muncă active, iar numărul de salariaţi pentru care angajatorii au plătit impozite şi contribuţii sociale a ajuns la 5,19 milioane de persoane.



12