Consiliul Concurenţei a anunţat, ieri, că a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între agenţii economici implicaţi în licitaţiile organizate de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz şi Transatlantic Worldwide România pentru atribuirea contractelor de servicii de foraj. În cadrul acestei investigaţii, declanşate din oficiu, inspectorii de concurenţă au efectuat inspecţii inopinate simultane la sediile mai multor societăţi din domeniul serviciilor de foraj sonde. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor inopinate se află în analiza Consiliului Concurenţei. „În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a acestora. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor. Reamintim că, din septembrie 2009, autoritatea română de concurenţă a adoptat noile instrucţiuni privind politica de clemenţă, instrucţiuni care se aplică atât înţelegerilor orizontale, cât şi restricţionărilor verticale foarte grave”, anunţă Consiliul Concurenţei. Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.