Deputaţii din Comisia juridică au respins, cu majoritate de voturi, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, propunând ca aceasta să fie adoptată de plenul Camerei în forma iniţială. Băsescu susţinea în cerere o participare de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Examinând propunerea comisiei, Camera Deputaţilor a adoptat ieri, pe articole, Legea referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, respingând solicitarea de reexaminare a şefului statului. Unii au criticat proiectul, alţii l-au apărat, politicienii s-au şicanat în timpul dezbaterilor, dar în cele din urmă, cu 223 de voturi „pentru“, 72 de voturi „împotrivă“ şi 23 de abţineri, legea a fost adoptată. Cum şi Senatul a respins, în 3 septembrie, cererea preşedintelui, iar Camera Deputaţilor a avut cuvântul decizional, se consideră că legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a primit girul parlamentar.