Ploile şi furtunile au făcut din nou prăpăd în ţară. În Craiova, zeci de maşini au rămas blocate în apă, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi de vijelie. Iar în Drobeta Turnu Severin, patru persoane au fost rănite după ce acoperişul unui circ a fost luat de vânt. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea mai multor copaci dărâmaţi de furtună. Astfel, o intervenţie a avut loc pe strada Nicolae Iorga, unde o maşină parcată a fost avariată după ce un copac a căzut peste ea, iar o alta în cartierul Craioviţa Nouă, unde un copac a căzut peste două maşini parcate. Pompierii s-au deplasat în zonele respective pentru a îndepărta pomii căzuţi. De asemenea, echipele de intervenţie au mai fost solicitate să intervină şi pentru trei copaci căzuţi pe carosabil în Bucovăţ, Gherceşti şi între localităţile Castranova şi Apele Vii, nici în aceste cazuri neînregistrându-se victime. Toţi copaci au fost dărâmaţi de o furtună care s-a abătut asupra judeţului Dolj.
Totodată, pompierii au fost chemaţi să scoată apa dintr-o gospodărie din Bratovoieşti, inundată de o ploaie puternică acolo intervenind Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.
O furtună puternică a lovit în judeţul Mehedinţi. La Orşova a plouat cu găleata şi străzile s-au transformat în pâraie pe care maşinile curculau cu greu.
În Caraş Severin 10 case au fost inundate din cauza scurgerilor de pe versanţi. Trei dintre case au fost inconjurate de ape iar oamenii au rămas blocaţi . Pompierii au intervenit pentru salvarea lor.
La Drobeta-Turnu-Severin, copertina unui circ s-a prăbuşit şi a surprins patru persoane care au ajuns la spital. La faţa locului a intervenit un echipaj de ambulanţă, care le-a acordat îngrijiri.