Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat astăzi că aleșii nu-și vor mai pierde mandatul în cazul în care va fi declarat neconstituțional articolul privind incompatibilitatea acestora cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local. Întrebat ce se întâmplă cu procesele din instanță dacă acest articol va fi declarat neconstituțional, șeful CCR a explicat: "(n.r Aleșii locali) câștigă, li se anulează constatarea făcută de ANI. Dacă legea nu mai prevede că ei sunt în incompatibilitate, nu-i mai poate menține nimeni în incompatibilitate. (...) Nu-și mai pierd mandatul pentru acest motiv". El a adăugat că a primit dosarul de la Curtea de Apel Constanța în urma solicitării CCR în dosarul privind excepția ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu. CCR reia astăzi dezbaterile în cazul excepției de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile privind incompatibilitatea aleșilor locali cu funcția de reprezentant în adunările generale ale societăților comerciale de interes local. Dispozițiile atacate la Curte sunt cele în baza cărora Agenția Naționala de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai mulți aleși locali, între care și președintele ales, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.