Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Procurorii îl acuză că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu, nu ar fi asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia și ar fi dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază. De asemenea, în rechizitoriu se arată că preşedintele CJC ar fi încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, "fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale precum şi pagube acestei instituţii". Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de Nicuşor Constantinescu. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.