Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, va demisiona „în următoarele ore”, a anunțat astăzi premierul Mateo Renzi, potrivit Reuters. Napolitano a anunțat încă din 1 ianuarie că intenționează să demisioneze. "Sunt pe punctul de a demisiona, a demisiona după cum îmi permite Constituția", declarase șeful statului, în vârstă de 89 de ani, cu prilejul mesajului de Anul Nou, retransmis la televiziune. El a explicat cu acel prilej că vârsta sa înaintată face ca îndeplinirea atribuțiilor să fie din ce în ce mai dificilă. Napolitano, care a spus de la început că nu-și va duce până la capăt al doilea mandat de șapte ani, le-a mărturisit unor prieteni că suferă de o serie de afecțiuni legate vârstă, care fac dificilă exercitarea funcției de președinte, relata recent cotidianul Corriere della Sera. În aprilie 2013, Napolitano a cedat rugăminților din partea politicienilor aflați în dispută și a acceptat un al doilea mandat — lucru fără precedent — în încercarea de a pune capăt unei situații haotice, de impas, provocată de alegerile din februarie din același an. După alegerea sa, el a adus o oarecare stabilitate politică în țară, desemnându-l pe Enrico Letta (Partidul Democrat, de centru-stânga) să formeze un guvern de largă coaliție. Letta a demisionat în februarie 2014, după ce-a pierdut șefia partidului, în favoarea actualului șef de guvern Matteo Renzi. Șeful statului italian, care este ales de către parlament, are largi puteri politice. El poate să numească șeful de guvern, să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate. Printre potențialii succesori ai lui Napolitano se numără Romano Prodi, fost prim-ministru și președinte al Comisiei Europene, precum și fostul premier Giuliano Amato. Amândoi au fost în trecut candidați la președinția Italiei.