"Președintele se comportă de parcă ar fi contabilul Guvernului"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tăriceanu:

"Președintele se comportă de parcă ar fi contabilul Guvernului"

Politică 25 Iulie 2014 / 00:00 420 accesări

Parlamentul ar trebui să reacționeze cu rapiditate în ceea ce privește proiectul privind reducerea CAS, este de părere președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în opinia căruia șeful statului se comportă de parcă ar fi "contabilul Guvernului". El atrage atenția că este musai ca lucrurile să demareze rapid, fiind nevoie, cel mai probabil, și de o sesiune extraordinară: "Trebuie să putem accelera acest proces și să nu lăsăm ca, prin toate pârghiile pe care le are la dispoziție, președintele să îngreuneze, să decaleze aceste măsuri până la începutul anului 2015". Pe de altă parte, Tăriceanu spune că proiectul privind reducerea CAS va fi susținut și de parlamentarii care au părăsit PNL și i s-au alăturat, pentru că aceștia au fost aleși pe listele USL, iar măsura reducerii CAS a fost în programul de guvernare al USL. Mai mult, el a arătat că "deciziile privind politicile economice nu sunt rolul președintelui, ci numai rolul Guvernului. Guvernul și-a făcut analizele necesare de multă vreme, a discutat subiectul cu FMI și a convenit ca măsura reducerii CAS să fie introdusă în ultimul trimestru al anului acesta".

Taguri articol


12