Prea mulți jucători străini în Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prea mulți jucători străini în Liga 1

Sport 21 August 2014 / 00:00 523 accesări

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că numărul jucătorilor străini din Liga 1 este prea mare, fiind blocată astfel ascensiunea fotbaliștilor autohtoni. În viitor, spray-urile cu spumă biodegradabilă, folosite de arbitri pentru a indica locul unde trebuie să stea apărarea adversă la loviturile libere, vor fi introduse şi la partidele din prima ligă. De asemenea, Iorgulescu speră ca investigaţia Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vânzarea drepturilor TV ale partidelor din Liga 1 către firma Intel Sky Broadcast din Malta să se încheie favorabil. El a precizat că în comparaţie cu fostul contract, în prezent, numărul persoanelor care pot urmări partidele din primul eșalon este mult mai mare. Dacă ar fi selelecţioner, preşedintele LPF i-ar convoca la echipa naţională pe Adrian Mutu şi Lucian Sânmărtean, pentru că şi-au demonstrat valoarea în acest început de sezon. Întrebat dacă selecționerul Victor Piţurcă va ceda şi îi va convoca în cele din urmă pe Mutu şi Sânmărtean pentru partida cu Grecia, din preliminariile EURO 2016, Iorgulescu a răspuns: „Nu vreau să mai fac comentarii la adresa selecţionerului pentru că s-ar putea să se interpreteze şi nu vreau să facem o polemică înaintea meciului important cu Grecia”. Piţurcă a afirmat în mai multe rânduri că Mutu şi Sânmărtean nu intră în vederile sale pentru partidele din preliminariile EURO 2016. Echipa naţională a României va întâlni la 7 septembrie, de la ora 21.45, pe stadionul „Karaiskakis” din Pireu, selecţionata Greciei, în prima etapă a Grupei F a preliminariilor EURO 2016. Gino Iorgulescu consideră că fotbalul românesc nu are o persoană care poate să reprezinte mai bine ca Mircea Sandu interesele României în Comitetul Executiv al UEFA, precizând că şeful FRF, Răzvan Burleanu, nu se poate autopropune pentru această funcţie în cadrul forului european.



12