Prea mulţi copii cu dizabilităţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prea mulţi copii cu dizabilităţi

Justiție 09 Octombrie 2012 / 00:00 400 accesări

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa au tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte importanţa monitorizării sarcinii pe întreaga durată a acesteia. Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea, în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de copiii născuţi cu diverse dizabilităţi fizice şi psihice. „În prezent, se află în evidenţele noastre aproape 2.000 de copii cu dizabilităţi pe raza judeţului nostru. Dintre aceştia, 300 - 400 reprezintă cazuri noi (intrări în evidenţa DGASPC). Anual înregistrăm şi ieşiri din baza de date, care urmare a împlinirii vârstei de 18 ani a copilului şi trecerea în baza de adulţi, a decesului (aproape 10 cazuri pe an) sau a dorinţei părinţilor de-a nu se mai face reîncadrarea în grad”, a declarat Onea. Ea a precizat că principala explicaţie pentru numărul mare de copii născuţi cu dizabilităţi o reprezintă lipsa monitorizării sarcinii la medicul specialist, cel care poate depista, din timp, majoritatea problemelor pe care fătul le poate avea. De asemenea, contribuie semnificativ la creşterea riscului de malformaţii şi lipsa testului de compatibilitate genetică a părinţilor. (A.J.)



12