Prea mulţi delfini morţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Oceanic Club semnalează

Prea mulţi delfini morţi

Justiție 14 Mai 2012 / 00:00 385 accesări

Reprezentanţii Oceanic Club Constanţa au semnalat noi eşuări de cetacee pe coasta românească. „Până acum s-au înregistrat deja 18 cazuri.

De la jumătatea lunii aprilie şi până în prezent, echipa Oceanic - Club a înregistrat 18 cazuri de cetacee eşuate moarte, de-a lungul întregii regiuni costiere româneşti”, se arată într-un comunicat al Oceanic Club. Ca de obicei, majoritatea sunt fie marsuini, fie subadulţi de afalini, mai spun specialiştii Oceanic. În toate cele 18 cazuri, cauza morţii a fost aceeaşi: asfixia ca urmare a prinderii lor în unelte de pescuit de tip setcă/ohană. Ultimile 9 cazuri au fost înregistrate în acest sfârşit de săptămână, atrag atenţia reprezentanţii Oceanic.

Echipa Oceanic Club a anunţat că, şi în acest an continuă atât programul de cercetare privind cauzele eşuărilor cât şi evaluarea stării de sănătate a populaţiilor de cetacee pe baza necropsiei cadavrelor ajunse pe plajele româneşti. „În cadrul planului de intervenţie adoptat de Oceanic-Club pentru anul 2012, am prevăzut continuarea acţiunilor de identificare/recuperare/distrugere

a plaselor de pescuit pierdute/abandonate în mare”, a declarat directorul coordonator Oceanic Club, Răzvan Popescu-Mirceni. Cei care doresc să susţină eforturile Oceanic Club pot face donaţii în contul deschis pe numele Oceanic-Club la banca Transilvania sucursala Constanţa: RO 06 BTRL 0140 1205 7024 90XX.

DOCTORANZI FRANCEZI ÎN DOMENIUL CETACEELOR, ÎN PRACTICĂ LA OCEANIC CLUB În această lună, în cadrul echipei Oceanic Club, la iniţiativa prestigioasei facultăţi franceze Ecole Nationale Vétérinaire d’Alfort îşi desfăşoară un stagiu de practică de o lună doctoranda Anne-Claire Le Corre în specializarea patologia cetaceelor. Din prima zi de practică în România, Anne-Claire a avut de lucru în permanenţă din cauza numărului mare de cazuri.

Taguri articol


12