În jur de 31.000 de copii sub 3 ani sunt abandonaţi în grija statului, în ţările ex-comuniste din Europa Centrală şi de Est şi din Asia Centrală, iar numărul acestor minori este în creştere din 2008, în contextul crizei economice mondiale, a anunţat UNICEF, cu ocazia unei conferinţe a reţelei Eurochild, desfăşurată ieri, la Sofia. Tendinţa de abandon este mai accentuată în ţări sărace precum R. Moldova, Kazahstan sau Tadjikistan. Potrivit lui Dani Koleva, reprezentînd organizaţia National Care for Children, Bulgaria este ţara cu rata cea mai ridicată de copii abandonaţi. În 2010, numărul copiilor sub 3 ani lăsaţi în grija statului a fost de 2.209, crescând la 2.509 în 2011. Peste o treime dintre copiii instituţionalizaţi în aceste ţări au un handicap, cele mai ridicate procente înregistrându-se în Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Cehia şi Polonia.
ONU a lansat, în 2011, o campanie ce îşi propune încetarea instituţionalizării copiilor, având în vedere efectele negative asupra dezvoltării lor psihico-fizice, a amintit Dima Yared, de la Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. În pofida unui efort real vizând închiderea acestor instituţii în ţările ex-comuniste, soluţiile alternative de sprijinire a mamelor singure, familiilor sărace sau părinţilor copiilor cu handicap rămân foarte limitate.