Aproape 270 de pacienţi au nevoie de un transplant hepatic, în condiţiile în care numărul donatorilor disponibili este de cel mult 60, a declarat, ieri, şeful Clinicii de Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, prof. dr. Irinel Popescu. „O să încercăm să creştem numărul de transplanturi, însă numărul donatorilor este în continuare mic, deşi a cunoscut o creştere în ultima perioadă”, a mai spus prof. dr. Irinel Popescu. Primul transplant hepatic din România a avut loc pe 21 iunie 1997, la Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni. Pînă în prezent s-au efectuat 200 de transplanturi hepatice, 145 de pacienţi fiind încă în viaţă. În cadrul Institutului Clinic Fundeni s-au efectuat aproape toate procedeele de transplant: transplant cu ficat întreg de la donator decedat, transplant cu ficat parţial de la adult la copil, transplant cu ficat parţial de la adult la adult, transplant cu ficat împărţit, transplant cu ficat redus şi transplant de tip “domino”, transplant folosit la o pacientă cu hipercolesterolemie familial, căreia i s-a transplantat un ficat normal, dar al cărui ficat a fost transplantat, la rîndul lui, unei bolnave cu ciroză şi cancer. Ficatul parţial de la adult la copil este utilizat în cazul copiilor sub doi ani, la care şansa de a găsi un donator decedat de vîrsta lor este foarte mică. Transplantul de ficat parţial de la adult la adult este folosit mai ales în cazul bolnavilor de cancer hepatic, care nu beneficiază, în condiţii normale, de un ficat de la donator decedat. Ficatul împărţit şi ficatul redus au fost utilizate pentru copiii care nu aveau un părinte care să doneze.