Patriarhia Română a declarat, ieri, că cele trei conturi care par a fi atribuite Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, pe platforma de socializare Facebook, aparţin de fapt unor utilizatori anonimi. \"Niciunul dintre aceste conturi nu are acordul sau binecuvântarea Patriarhului României, ci sunt iniţiative personale ale unor utilizatori anonimi\", precizează Patriarhia Română, într-un comunicat de presă. Patriarhia mai susţine că, deşi a sesizat de mai multe ori administratorul Facebook asupra acestor conturi false atribuite Preafericitului Daniel şi a solicitat închiderea acestora, ele continuă să funcţioneze şi să inducă în eroare pe cei care le accesează. Unul dintre acestea este realizat sub numele \"Preafericitul Patriarh\", având la categoria \"preferinţe muzicale\", muzica\"black metal\" şi a reuşit să adune 20 de prieteni. Un alt cont este făcut sub numele \"Patriarhul Daniel Dani Boo\", iar la \"Biografie\" titularul contului a scris \"îmi place să bântui pe unde apuc, să bag frica în oameni\". La categoria \"Citate favorite\", titularul contului a trecut mesajul \"bat câmpii cât cuprinde...\", având 289 de prieteni. Al treilea cont, realizat sub numele \"Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române\", este un \"brand page\" şi nu un cont de utilizator, ceea ce înseamnă că nu te poţi \"împrieteni\" cu titularul, ci poţi să \"apreciezi\" respectivul produs. Pagina nu conţine niciun fel de informaţie despre titularul său. Cel care a realizat-o a postat doar aproximativ 30 de fotografii cu subiect religios, având, până în prezent, aproape 40 de \"fani\".