Europarlamentarul PDL Cristian Preda atrage atenţia că preţul pentru impunitatea unor politicieni va fi plătit de cetăţeni, ca rezultat al acţiunilor elitelor politice care nu ajung la consens pe acest subiect, lucru cu care declară că nu este de acord. „Discuţiile iscate în jurul votului în cazul Ridzi acoperă o plajă foarte largă. Într-un fel, toată viaţa noastră politică recentă încape în spaţiul delimitat - la dreapta - de comentariul lui Sebastian Lăzăroiu şi - la stânga - de cel al lui Adrian Năstase. Consilierul preşedintelui anunţă o catastrofă la urne pentru PDL, atâta vreme cât partidul condus de Emil Boc a ajuns să semene cu varianta Adrian Năstase a PDSR”, spune Cristian Preda, într-o postare pe blog. În opinia eurodeputatului PDL, cele două declaraţii ilustrează motivele pentru care România a fost aşezată şi rămâne menţinută sub mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei. „E vorba despre tentaţia de a da oricărui gest politic o interpretare electorală şi nu una instituţională, e vorba despre refuzul de a accepta separaţia dintre puterea legislativă şi cea judecătorească”, a afirmat democrat liberalul.