Eurodeputatul PD-L Cristian Preda se declară întristat de modul în care a fost receptată decizia sa şi a Monicăi Macovei de a nu face publice propunerile de modificare a Statutului partidului, susţinând că nu este vorba nici de abandon, nici de vreo presiune a baronilor PD-L, ci de fair play. El menţionează că niciuna dintre propunerile altor colegi nu a fost înfăţişată în afara PD-L, aşa că el şi Macovei nu au vrut să folosească presiunea publică pentru a obţine un avantaj în faţa celorlalţi. “Cu Valeriu Stoica am împărtăşit cele mai multe din judecăţile asupra fenomenului politic din ultimul deceniu, cât şi principiile unei politici cu adevărat liberale. Dacă mă voi decide să candidez pentru vreo funcţie, Stoica va fi unul dintre primii pe care îi voi consulta”, a declarat Cristian Preda. Valeriu Stoica declara la începutul săptămânii că reacţia lui Cristian Preda în ceea ce priveşte conducerea şi direcţia în care merge PD-L este legată şi de dorinţa lui de a avea o mai mare vizibilitate în interiorul partidului.