Vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a lansat, ieri, un atac dur la adresa liderului PD-L, Emil Boc, dar şi la adresa preşedintelui PSD, Mircea Geoană, cărora le-a cerut “să iasă din această neputină de a gestiona o semnătură pusă pe o înţelegere clară pentru guvernarea ţării”. În acelaşi context, Preda a lansat o serie de acuzaţii şi la adresa unor miniştri ai Cabinetului Boc, atît de la PD-L, cît şi de la PSD, spunînd că nu ţin cont de liderii partidelor din care fac parte şi că le subminează autoritatea: “Sînt oameni şi din PSD, şi din PD-L, şi de la Buzău, şi de la nivel central care nu doresc să funcţioneze protocolul din diferite motive, unii din motive personale, alţii din motive de grup. (…) Îi rog pe ambii preşedinţi să nu ţină cont de niciun şmecher, nici de la PD-L, nici de la PSD, şmecheri care au ajuns chiar miniştri şi care fac ce vor acolo numai să respecte protocolul nu. În ceea ce-i priveşte pe Boc şi Geoană, ei trebuie să fie preşedinţi. Atunci cînd şi-au pus semnătura pe un document pentru ţară nu are voie să sufle nimeni şi nimeni nu are voie să încalce regulile”. Preda a continuat acuzaţiile la adresa unora dintre miniştri, fără a face nominalizări, şi a spus că aceştia se ghidează după propriul plac şi că îşi plasează proprii oameni în serviciile din subordinea ministerelor: “Aceşti miniştri subminează autoritatea preşedintelui Boc şi a premierului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Geoană, pe care îl rog să se aplece mai puţin asupra propriei campanii electorale şi să se responsabilizeze pentru semnătura pe care a pus-o. Niciun ministru PSD nu are dreptul să iasă din protocol. Sînt miniştri pe care nu-i interesează protocolul, fac ce vor, determinînd reacţii în lanţ, iar responsabili de asta nu sînt alţii decît liderii celor două partide. Sînt miniştri PD-L care au pus oameni doar de la PD-L în consiliile de administraţie ale unităţilor din subordinea ministerelor pe care le conduc, care au pus doar oameni de la PD-L în direcţiile regionale şi aşa au făcut şi cei de la PSD unde au putut”. Preda consideră că responsabili de aceste situaţii sînt doar Boc şi Geoană: “Disfuncţionalităţile în guvernarea ţării sînt rezultatul neimplicării totale a preşedinţilor de partide. Acei conducători şi preşedinţi de partide sînt cei care atunci cînd au semnat ceva, toată lumea sub ei se alinează, nimeni nu are voie să încalce regulile şi semnătura preşedintelui de partid”.