Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat că îi este ruşine că face parte din acest partid auzind că democrat liberalii „aplaudă” pe cineva care este trimis în judecată, referindu-se la primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon. „Nu mă identific în niciun fel cu un asemenea tip de biografie şi asemenea tip de prezenţă politică”, a spus Preda, referindu-se la Antonie Solomon. Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a fost reales, vineri seară, preşedinte al organizaţie municipale Craiova a Partidului Democrat Liberal. Membrii organizaţiei PDL Craiova au decis, în cadrul lucrărilor Conferinţei Municipale a partidului, ca Solomon să conducă filiala în următorii patru ani. Solomon, care a fost, de altfel, singurul candidat, a primit vot favorabil din partea a 342 de delegaţi, iar alţi 10 s-au opus ca acesta să fie desemnat ca preşedinte al organizaţiei PDL Craiova. „E normal să nu fii votat în unanimitate. Mâine va fi organizată o conferinţă de presă şi vă vom da toate detaliile”, a declarat Antonie Solomon. Conducerea filialei a decis ca lucrările conferinţei să se desfăşoare în spatele uşilor închise, reprezentanţii mass-media nefiind lăsaţi să intre în sală. La alegerile din cadrul organizaţiei municipale Craiova a participat şi fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, preşedinte al PDL Dolj. În altă ordine de idei, Preda a declarat că pedeliştii trebuie să stabilească alianţe doctrinare cu formaţiunile din aceeaşi familie politică, altfel PDL va fi marginalizat din cauza urii acumulate în ultimii ani din partea celorlalte partide.