Predecesorii premierului Ponta, buni sfetnici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Predecesorii premierului Ponta, buni sfetnici

Politică 29 August 2013 / 00:00 3252 accesări

ÎNVĂŢĂTURI Premierul României, Victor Ponta, a declarat că a lăsat mândria la o parte şi se sfătuie în materie de condus ţara cu persoane care au mai condus Executivul în anii anteriori. În această idee, şeful Guvernului a afirmat, ieri, că se sfătuieşte cu foştii premieri Mugur Isărescu, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu, pe care a spus că îi apreciază atât ca oameni, dar şi pentru experienţa lor pozitivă. „În vremea Guvernelor celor trei, România a mers în direcţia bună”, a mărturisit Victor Ponta. Mai mult, şeful Executivului îşi propune să înveţe de la cei trei foşti demnitari, astfel încât să ajungă un premier bun. „Toate lucrurile pe care care le spun cei trei le iau foarte în serios. Nu am de făcut decât să învăţ de la cei trei prim-miniştri ai României, să încerc şi eu să fiu un prim-ministru cât mai performant”, a afirmat Ponta.

SFATURI Şeful Guvernului a răspuns astfel declaraţiilor liberalului Călin Popescu-Tăriceanu despre activitatea sa ca premier, după ce acesta a afirmat, marţi, că Ponta „face cam mult treaba altora”. În plus, Tăriceanu a afirmat că ar trebui ca Ponta să îi lase pe miniştri să-şi asume propriile responsabilităţi. De asemenea, liberalul a declarat există riscul ca Ponta să devină un paratrăsnet în cazul în care în anumite domenii nu se ating obiectivele, precizând că Executivul condus de Ponta se concentrează pe mai multe proiecte lansate în dezbaterea publică, şi a avertizat asupra riscului ca eforturile să se dilueze.



12