Folosesc această adaptare după titlul „Liderul din amvon”, pe care l-am văzut la una dintre televiziuni, doar ca pe un pretext, deoarece eu am să vorbesc mai mult despre „predicator”… Cît despre „predica” sa, pe care toată presa o analizează de cinci ani încoace, ea a devenit atît de gogonată, încît „unsul naţiunii”, ca să uzez o asemenea analogie în legătură directă cu evenimentul la care mă voi referi, a ajuns precum ciobanul din proverbul în care lupii i-au mîncat oile, însă nu l-a mai crezut nimeni pe cuvînt, căci strigase de prea multe ori „ajutor”, apelul dovedindu-se o păcăleală!

Exact duminica trecută se petreceau în România, simultan, două evenimente „palpitante”, ce au arătat cît de caricaturale au devenit realităţile autohtone. Undeva, în Oltenia, avea loc nunta ca în basmele kitsch a fiicei lui Dan Stănescu, autointitulat „Regele Internaţional al romilor de pretutindeni”. N-am văzut în viaţa mea atîtea kilograme de aur atîrnînd de gîturile nuntaşilor şi nici atît de mult prost gust… Nu acest amănunt l-ar fi împiedicat pe Traian Băsescu să participe la eveniment, ocazie cu care ar fi adunat numeroase intenţii de vot, ci slaba mediatizare a nunţii, spre deosebire de cele petrecute în Valahia, la cîteva sute de kilometri mai spre răsărit!

La aceeaşi oră, aproximativ, cu petrecerea faraonică din Oltenia, în oraşul Slobozia, o „capitală a artei şi culturii” din sudul României, chiar în catedrala - ce ironie a sorţii!... - construită de fostul magnat local Ilie Alexandru, care a stat cîţiva ani şi în puşcărie, dar a rămas în memoria ialomiţenilor şi a unor gazetari printr-o copie fidelă, însă miniaturală, a turnului Eiffel, ridicată pe domeniile sale, avea loc o ceremonie religioasă mult mai importantă, din punct de vedere electoral. Prea Sfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul era întronizat (aşa sună expresia canonică a bisericii ortodoxe!) episcop de Ialomiţa şi Călăraşi, în prezenţa unor înalte feţe bisericeşti, a cîtorva politicieni şi a mai multor mii de alegători, al căror pseudonim colectiv era „credincioşi români”… Cum ar fi putut să rateze „predicatorul” o astfel de ocazie, la care au fost de faţă toate televiziunile?

Trec peste ridicolul „evlaviei” lui Gigi Becali, care a îngenuncheat pe muşamaua din catedrală numai de ochii telespecatorilor, ignor aroganţa culturală a lui Vadim Tudor şi ajung la baia obişnuită de mulţime a lui Traian Băsescu, ce a urmat după discursul episcopului proaspăt uns, discurs mai mult politic, decît religios. Aţi înţeles că „amvonul” era, de fapt, tocmai acea mulţime care îl pipăia pe Băsescu ca pe sfintele moaşte! „Predicatorul” şi-a făcut numărul cu o demagogie populistă împinsă dincolo de orice limite ale bunului simţ… Prin „predica” sa, Băsescu a fost, mai mult ca niciodată, preşedinte şi premier, ministru şi patriarh, general şi duhovnic, felcer şi învăţător, absolut toate la un loc. N-am văzut în viaţa mea, ca şi în cazul kilogramelor de aur de la nunta faraonică din Oltenia, care se petrecea cam în aceleaşi momente, atîta ipocrizie şi oportunism politic!

De fapt, vorba lui Bogdan Teodorescu, s-ar putea ca tocmai o asemenea imagine să reprezinte adevărata faţă a lui Traian Băsescu, iar el nici să nu se mai sinchisească, fiindu-i indiferent ce se vede cu ochiul liber. Doar rolul de „rege internaţional” a fost ratat de „predicator”, pentru că nu putea fi în două locuri, în acelaşi timp! Asta este România personajelor caricaturale de care nu ne mai vindecă nici bunul simţ, nici luciditatea unui vot realist. În România, regii adevăraţi sînt exilaţi în propria lor ţară, regii romilor poartă kilograme de aur la gît, iar regii falşi joacă rol de preşedinte şi au uzurpat adevărata funcţie naţională pe care o semnifică această titulatură. Nu ştiu cîte generaţii vor mai avea de suferit pînă ne vom trezi cu adevărat din aerul tare al libertăţii pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu în 1989…