Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, la sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), avocatul Gheorghe Florea, şi cu preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu. Reuniunea a avut ca teme realizarea unui bilanţ al colaborării în anul 2010 şi stabilirea coordonatelor principale de cooperare pe probleme de interes comun în perioada următoare. Cu acea ocazie, Cătălin Predoiu a susţinut că pledează pentru creşterea calităţii asistenţei în cadrul ajutorului public judiciar. El a mai afirmat că punctul central al colaborării ministerului cu barourile şi practicienii în insolvenţă va fi pregătirea acestor profesii pentru implementarea noilor coduri. „Profesia de avocat este mai mult decât un auxiliar al Justiţiei, este un pilon al acesteia. O vorbă veche spune că nu poţi avea judecători buni fără să ai avocaţi buni. În sisteme de drept precum cel al SUA, Israel, Marea Britanie şi altele, judecătorii sunt aleşi dintre cei mai reputaţi şi experimentaţi avocaţi. Profesia de avocat trebuie consolidată în continuare şi apărată de atacurile din exterior, în primul rând de concurenţa neloială a celor care uzurpă această calitate. În 2010 am reuşit împreună cu UNBR să trecem prin Parlament modificări importante ale Legii avocaturii, pentru modernizarea şi apărarea ei”, a spus ministrul. El a adăugat că un punct important pe agenda Ministerului Justiţiei (MJ), în 2011, este stoparea programului referitor la volumul optim de activitate al instanţelor, iar UNBR şi UNPIR sunt alături de MJ în acest demers, pentru binele Justiţiei şi al justiţiabililor.