Prefecții, numiți din nou pe linie politică?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefecții, numiți din nou pe linie politică?

Politică 29 Ianuarie 2017 / 15:22 1653 accesări
Deputatul ALDE Mircea Banias: „Oamenii spun că poate e mai bine așa, în condițiile în care Executivul este numit pe linie politică“

Deputatul ALDE Mircea Banias: „Oamenii spun că poate e mai bine așa, în condițiile în care Executivul este numit pe linie politică“

Guvernul Grindeanu a început ruleta schimbării prefecților. Primii care și-au pierdut scaunele de prefect au fost cei din judeţele Giurgiu, Prahova şi Mehedinţi, iar surse din politică spun că acesta este abia începutul. Printre cei care ar putea fi înlocuiți din funcție se numără și prefectul de Constanța, Adrian Nicolaescu. Acesta a fost acuzat de mai mulți oameni politici că nu a fost capabil să gestioneze situația din timpul codului roșu de viscol și ninsori din urmă cu câteva săptămâni. Din acest motiv, i s-a solicitat premierului Sorin Grindeanu să-l demită pe Adrian Nicolaescu. Teoretic, prefecții sunt apolitici. În aceste condiții, ar trebui desemnați înalți funcționari publici care nu au cochetat cu niciun partid. Practic, însă, după cum bine se știe, aproape toți au legături puternice în formațiuni politice ori au fost membri de partid. Pentru a nu mai păcăli populația, actuala coaliție de guvernare se gândește să schimbe legislația, astfel încât reprezentanții Guvernului în teritoriu să fie numiți pe linie politică. „Oamenii spun că poate e mai bine așa, în condițiile în care Executivul este numit pe linie politică“, a declarat deputatul de Constanța al ALDE Mircea Banias.

Taguri articol


12