Prefectul Culeţu şi MAI interpretează Legea după cum le convine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefectul Culeţu şi MAI interpretează Legea după cum le convine

Justiție 22 Decembrie 2006 / 00:00 727 accesări

Prefectul judeţului, Dănuţ Culeţu, a anunţat ieri că a notificat hotărîrea Consiliului Local Mangalia de revocare din funcţie a celor patru consilieri care au renunţat la calitatea de membru PSD după ce au fost aleşi în 2004 pe listele acestui partid. ”Ca urmare a adoptării Hotărîrii Consiliului Local Municipal (CLM) Mangalia nr. 265-2006, prin care se constată încetarea de drept a mandatelor de consilieri locali ale lui Marian Boroiu, Marian Ghiţă, Florian Marian şi Ovidiu Petcu, s-a dispus notificarea acestei hotărîri”, a declarat Culeţu. El a precizat că principalul argument pe care îl are împotriva hotărîrii Consiliului Local Mangalia este lipsa raportului Comisiei juridice din cadrul autorităţii locale. Totodată, el a afirmat că s-a bazat şi pe punctul de vedere al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), cînd a concluzionat că ar fi fost greşit interpretate prevederile punctului 3 din Legea 249/20006, care completează Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali, în sensul că pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales conduce la încetarea de drept, înainte de expirare, a mandatului normal de consilier local. „Aleşii locali, prin depunerea declaraţiei de apartenenţă politică, stabilesc, odată cu depunerea, şi apartenenţa politică a acestora, indiferent dacă aceştia au fost aleşi pe o altă listă de partid sau alianţă. Prin depunerea acestei declaraţii, aleşii locali îşi stabilesc apartenenţa politică şi, abia de la data depunerii acestei declaraţii, orice schimbare a apartenenţei politice faţă de declaraţie, exceptîndu-i pe independenţi, duce la încetarea mandatului de consilier”. Acesta este punctul de vedere al MAI, citat ieri de prefect, şi de care spune că a ţinut cont. Reamintim că, nu cu mult timp în urmă, după ce l-a revocat pe Gheorghe Flutur din funcţia de ministru al Agriculturii, premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că un ministru nu trebuie să fie neapărat un specialist în domeniul pe care îl coordonează, ci este numit politic, pentru a duce la îndeplinire programul forţelor politice aflate la guvernare. Prin urmare, potrivit declaraţiei premierului, răspunsul pe care l-a primit prefectul de la MAI este unul care urmăreşte linia politică a partidelor aflate la guvernare, mai exact, în cazul MAI, a PD, care a racolat cu arcanul aleşi locali pentru a-şi mări rîndurile. Deşi, chipurile, apolitic, prefectul se conduce tot după linia politică portocalie! Punctul 3 din Legea 249, citată de prefect ca fiind greşit interpretată de CLM Mangalia prevede: „Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (…) h1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor, pe listele căruia a fost ales”. De cealaltă parte, MAI spune că declaraţia de apartenenţă politică este valabilă, „indiferent dacă aceştia au fost aleşi pe o altă listă de partid sau alianţă”. Lăsăm cititorii să se dumirească asupra modului în care MAI şi prefectul înţeleg să interpreteze „corect” Legea, făcînd abstracţie de formulările stricte ale limbii române din actul normativ amintit.



12