Prefectul, invitat să participe la alegerile parlamentare din partea PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefectul, invitat să participe la alegerile parlamentare din partea PNL

Politică 07 Iulie 2008 / 00:00 733 accesări

Prefectul Constanţei, Dănuţ Culeţu, şi-ar putea da demisia din funcţie pentru a putea participa la alegerile generale din toamna acestui an. Oferta politică de a candida pentru o funcţie de senator sau deputat într-un colegiu uninominal din judeţul Constanţa a fost făcută în cadrul Biroului Politic Judeţean al PNL, la care prefectul, fost membru PNL, a participat în calitate de invitat. Preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PNL, Gheorghe Dragomir, a declarat că l-a invitat pe Dănuţ Culeţu să-i prezinte oferta electorală de a candida din partea PNL la alegerile parlamentare din toamna acestui an. „Pentru că a fost membru PNL, ni s-a părut cert şi onest să-l chemăm pe prefectul Dănuţ Culeţu şi să-i prezentăm oferta electorală şi modul în care acesta poate participa la alegeri, din partea PNL. Pentru a putea realiza acest lucru, Dănuţ Culeţu trebuie să-şi dea demisia din funcţia de prefect, să se reînscrie în PNL, după care să-şi depună adeziune pentru o funcţie în Parlament, de deputat ori de senator. Dacă va dori acest lucru, prefectul Constanţei trebuie să se decidă, pînă în luna septembrie, cînd se stabilesc listele de candidaţi”, a declarat Gheorghe Dragomir. Dănuţ Culeţu nu a precizat în cadrul BPJ dacă va candida pe listele PNL sau va rămîne prefectul Constanţei. Vicepreşedintele PNL, Puiu Haşotti, a anunţat că, pentru cele 14 colegii uninominale ale judeţului Constanţa (zece de deputat şi patru de senator), pînă în prezent şi-au depus cereri de a candida la 24 de membri PNL, care vor fi evaluaţi atît la nivel judeţean, cît şi la nivel central. Puiu Haşotti a declarat că pentru alegerile parlamentare din noiembrie, PNL şi-a propus să obţină un procent de 22% din numărul total al voturilor, iar pentru judeţul Constanţa să scoată trei posturi de deputaţi şi unul de senator. Senatorul Puiu Haşoti a mai precizat că sînt două posibilităţi de a desemna candidaţii PNL pe Colegiile uninominale în judeţul Constanţa: fie de a-i alege pur şi simplu pe cei 14 candidaţi în funcţie de performanţele politice, ori de a înscrie pe fiecare colegiu unul sau mai mulţi candidaţi din partea PNL. Vicepreşedintele PNL a adăugat că pentru cele 14 colegii uninominole va accepta doar candidaţi din judeţul Constanţa. Haşotti a mai spus că în cadrul PNL nu se discută şi nu se va discuta despre o alianţă cu alte partide decît după alegerile parlamentare. „Avem trei posibilităţi: să fim în opoziţie, să sprijinim un guvern minoritar, sau să participăm la guvernare într-o coaliţie. Cert este că, pînă atunci, la PNL nu se discută de alianţe preelectorale”, a afirmat Haşotti.



12