Prefectul Palaz, la a treia încercare de „motivare”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazul scandalului cu iz electoral de la „Zorile”

Prefectul Palaz, la a treia încercare de „motivare”

Administrație 11 Mai 2010 / 00:00 594 accesări

Prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, a încercat, ieri, în cadrul unui briefing de presă, să „dreagă busuiocul” cu privire la prezenţa sa, sâmbătă, în mijlocul membrilor PDL din satul Zorile, comuna Adamclisi, cu care s-a întâlnit la cârciuma din sat. Astfel, pus într-o postură ingrată, Palaz a venit în faţa presei cu o nouă versiune în ceea ce priveşte prezenţa sa la Zorile, de data aceasta fiind vorba despre o anume anchetă prefecturală, declanşată, spune Palaz, în urma unor sesizări. Întrebat de ce s-a întâlnit cu membrii PDL cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale la Adamclisi, prefectul s-a încurcat, sâmbătă, în declaraţii, spunând iniţial că era în timpul liber şi că, fiind de-al locului, s-ar fi întâlnit cu sătenii pentru a vorbi cu ei. Apoi, prefectul şi-a schimbat declaraţia după ce a fost întrebat ce căuta „în timpul liber” cu maşina de serviciu, el precizând că, de fapt, a participat la o acţiune pe care o va face şi de acum înainte. „Voi acorda audienţe în judeţ. Ştiam că sunt probleme cu apa la Zorile şi am vorbit cu oamenii pe tema aceasta. Nu ştiu dacă erau sau nu simpatizanţi ai vreunui partid”. Ieri, în cadrul briefingului de presă, prefectul Palaz a continuat pe aceeaşi linie, menţinându-şi afirmaţiile cu privire la audienţele în judeţ, însă motivul pentru care s-ar fi deplasat la Adamclisi a fost cu totul altul decât problema apei, pe care o invocase în weekend. „Motivul pentru care am fost la Adamclisi este că au fost constate nereguli făcute de fostul primar, deci, nicidecum nu m-am dus să le dau de băut celor din Zorile. Au fost sesizări şi m-am dus să le verific. Cei care au făcut reclamaţia erau speriaţi şi au stat mai mult cu spatele la mine. Le era frică”, a spus Palaz. Numai că afirmaţiile prefectului lasă loc de întrebări, la care oricum nu a dorit să răspundă la briefingul de presă de ieri: Dacă a fost o anchetă prefecturală, atunci de ce ancheta s-a desfăşurat într-un bar?, De ce această anchetă are loc tocmai acum, în apropierea campaniei electorale pentru alegerea unui nou primar după moartea lui Emilian Burcea? şi De ce aceste precizări ale prefectului nu au fost făcute încă de duminică, el preferînd, în schimb, să comunice alte motive ale prezenţei sale la Zorile? De asemenea, afirmaţia lui Palaz potrivit căreia cei care au făcut sesizările privind neregulile erau speriaţi şi au stat cu spatele la prefect lasă loc de interpretări, de vreme ce, din pozele primite la redacţie, reiese că ancheta prefectului se făcea între două sticle cu bere şi o pungă de seminţe, iar el stătea faţă în faţă cu aşa-zişii reclamanţi „cărora le era frică”. Amintim că, sâmbătă seară, partenerii de „discuţii” ai prefectului au agresat două localnice şi au bătut zdravăn un operator imagine al Neptun TV, după ce i-au distrus camera de luat vederi.

Taguri articol


12