Prefectura Constanţa, în parteneriat cu Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC), Centrul Europe Direct Constanţa şi Agentia de Dezvoltare Regională 2 Sud-Est - Biroul Teritorial Constanţa, a derulat, în perioada 30 octombrie - 15 noiembrie 2008, acţiunea ...
23 noiembrie reprezintă ziua intrării sărbătoreşti a autorităţilor civile şi militare române în Dobrogea. Acest fapt s-a petrecut după ce, la 14 noiembrie, păşiseră pe pămîntul Dobrogei, la Măcin. Prin urmare, autorităţile din judeţul Constanţa organizează o serie de acţiuni menite să celebreze ...
Primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, încurajează dezvoltarea proiectelor cu finanţare europeană accesate spre beneficiul cetăţenilor oraşului în diverse domenii de activitate, de la reabilitarea şi modernizarea infrastructurii, pînă la programe prin care staţiunile pot fi aduse la standarde ...
Astăzi, de la ora 11.00, are loc întîlnirea membrilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR), la sediul găzduit de Biblioteca Universităţii „Ovidius“. Momentul este prilejuit de sărbătorirea, în această lună, a 130 de ani de la reintegrarea Dobrogei în cadrul statal ...
Guvernul Flamand împreună cu Prefectura Constanţa au finalizat două dintre proiectele pe care le derulează în colaborare. Reprezentanţii celor două părţi au prezentat în cadrul unei conferinţă de presă, desfăşurate ieri, concluziile la încheierea proiectelor. Cele două iniţiative se referă la ...
Consiliul Local (CL) municipal Mangalia s-a întrunit, luni, într-o şedinţă extraordinară, pentru a dezbate o serie de proiecte de hotărîri. Motivul principal al convocării consilierilor locali a fost revocarea Hotărîrilor Consiliului Local nr. 141, 142 şi 143, aprobate în şedinţa extraordinară din 7 ...
Prefectura Constanţa continuă, pînă pe 15 noiembrie, derularea acţiunii Caravana Fondurilor Structurale II. Obiectivul principal al acţiunii îl constituie aducerea informaţiilor legate de fondurile structurale, a informaţiilor europene în general, mai aproape de nevoile şi interesele potenţialilor ...
Volumul aniversar dedicat împlinirii a 125 de ani de la punerea pietrei fundamentale a Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ va fi lansat în această duminică, de la ora 12.00. Lucrarea concepută sub forma unui album, „Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Constanţa. 1883 - ...
Prefectura Constanţa va derula, în perioada 30 octombrie - 15 noiembrie, cea de-a doua etapă a Caravanei Fondurilor Structurale. Obiectivul principal al acţiunii îl constituie aducerea informaţiilor legate de fondurile structurale, a informaţiilor europene în general, mai aproape de nevoile şi interesele ...
Fără bani de salarii, fără bani pentru medicamentele şi mîncarea atît de necesare celor pe care îi are în grijă - copii, persoane cu dizabilităţi şi bătrîni - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa se află într-o situaţie disperată. Încă de la ...
Subfinanţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa pune conducerea instituţiei în imposibilitatea de a-şi plăti angajaţii pe luna septembrie. Conducerea instituţiei a anunţat autorităţile centrale încă din martie că fondurile alocate de Ministerul ...
În fiecare an, potrivit Calendarului Mondial al Sănătăţii, pe 1 Octombrie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii celebrează Ziua Mondială a Vîrstnicilor. Cu această ocazie, specialiştii Autorităţii de Sănătate Publică Judeţeană (ASPJ) Constanţa organizează o Campanie privind prevenirea bolilor ...
O delegaţie oficială a Guvernului Flamand din Belgia, compusă din Etienne Schollaert şi Etienne De Winne, s-a întîlnit ieri cu reprezentanţi ai Prefecturii, tema constituind-o finanţarea a trei proiecte pe care belgienii le derulează în parteneriat cu Prefectura Constanţa şi nouă primării din judeţ ...
Ministerul Justiţiei, în colaborare cu Prefectura Constanţa, continuă astăzi “Caravana Anticorupţie”, ultima etapă a proiectului de înfrăţire instituţională, intitulat „Îmbunătăţirea luptei împotriva corupţiei”, implementat în parteneriat cu HAUS Management Finlanda. Acest ...
Pompierii constănţeni au încheiat sîmbătă seria acţiunilor dedicate Zilei Pompierilor din România. Pe 13 septembrie s-au împlinit 160 de ani de la luptele din Dealul Spirii şi, totodată, de la înfiinţarea acestui serviciu care vine în sprijinul populaţiei. Ultima dintre activităţile organizate la ...
Prefectura Constanţa a înfiinţat un Oficiu Prefectural în oraşul Hîrşova, care a devenit funcţional din această săptămînă. Oficiul are ca scop realizarea atribuţiilor ce revin Prefecturii Constanţa, conform Hotărîrii Guvernului nr. 460/2006, în raza administrativ - teritorială: oraşul Hîrşova cu ...