Pregătiri de alegeri în comuna Castelu?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primarul, condamnat

Pregătiri de alegeri în comuna Castelu?

Administrație 18 Noiembrie 2013 / 00:00 712 accesări

ORDIN Condamnarea primarului comunei Castelu, Nicolae Anghel, pentru neglijenţă în serviciu, la şase luni de închisoare cu suspendare aduce cu sine şi demiterea lui din funcţie, după cum spune prefectul Constanţei, Eugen Bola. Ceea ce se va petrece, cel mai probabil, în această săptămână, după ce Prefectura Constanţa va primi oficial hotărârea Curţii de Apel Constanţa. „Ordinul de demitere sau, mai bine zis, de încetare a mandatului pentru primarul comunei Castelul va fi cu siguranţă emis, dar numai după ce vom primi comunicarea oficială a hotărârii Curţii de Apel Constanţa. Ordinul va avea două puncte. Primul se referă la încetarea de drept a mandatului de primar al lui Nicolae Anghel, atribuţiile de primar urmând să fie preluate de către viceprimar. Cel de-al doilea punct va fi adresat Consiliului Local Castelu, căruia îi vom solicita ca în prima şedinţă să fie ales un nou viceprimar. De asemenea, imediat după emiterea ordinului de încetare a mandatului, Prefectura Constanţa va trimite către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) atât ordinul, cât şi hotărârea instanţei. După aceea, MAI are termen 90 de zile să organizeze alegeri anticipate în comuna Castelu”, a declarat prefectul.

EXPLICAŢII De vinerea trecută, când a fost emisă decizia definitivă a instanţei, au fost foarte mulţi politicieni locali care au comentat situaţia de la Castelu, considerând că un eventual ordin de demitere a primarului ar fi abuziv. „Primarul Nicolae Anghel a fost condamnat şi a primit o pedeapsă privativă de libertate de şase luni. În acelaşi timp, instanţa a suspendat executarea pedepsei în perioada de probă pe care a stabilit-o, considerând că cel învinuit nu prezintă pericol social. În aceste condiţii, viitorul ordin de încetare a mandatului de primar pentru Nicolae Anghel îndeplineşte şi va respecta toate prevederile legale în vigoare”, a explicat prefectul. Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, nu a dorit să comenteze ultimele declaraţii ale prefectului. „Nu pot să spun acum nimic. Aştept să văd şi eu hotărârea instanţei, să văd motivarea. Abia după aceea şi mai ales după ce va fi emis ordinul de demitere a mea din funcţia de primar, voi face declaraţii privind demersurile pe care urmează să le fac”, a spus Anghel.



12