Pregătiri de premieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pregătiri de premieră

Cultură 22 Ianuarie 2013 / 00:00 495 accesări

După un turneu istovitor, în care au evoluat pe scenă cam în tot atâtea zile câte are luna februarie, artiştii Companiei de Balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” se află într-un binemeritat concediu de odihnă. Acesta se va termina pe 4 februarie, iar în mai puţin de o săptămână balerinii vor începe repetiţiile pentru un nou spectacol, un diptic. „Turneul balerinilor din Germania a fost istovitor, dar a avut un mare succes. A fost primit cu multe aplauze, cu cronici favorabile. Acum artiştii sunt în concediu, până pe 4 februarie. După aceea, vom începe repetiţiile pentru premieră”, a spus directorul TNOB, Daniela Vlădescu.

Prima parte a spectacolului de balet are ca punct de plecare celebra operă „Faust” a lui Goethe, mai exact „Noaptea Walpurgiei”, pe muzică Charles Gounod, în viziunea coregrafică a lui Florin Brânduşă. Partea a doua, în coregrafia unui artist coreean, îi va fi dedicată senzualei „Carmen”, care îşi va etala farmecele în paşi de dans, pe note de Bizet/Shchedrin.

După premiera spectacolului de balet, publicul va fi invitat şi la operă, întâlnirea cu „Turandot” urmând să fie programată tot în prima parte a acestui an.



12