Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) va supune dezbaterii publice, până pe 2 martie, noua strategie de management integrat al frontierelor de stat pentru următorii doi ani, acoperind integral şi perioada de preaderare la Spaţiul Schengen, precum şi relocarea poliţiştilor de pe frontiera internă. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege, strategia naţională privind frontierele necesită reactualizări periodice, în funcţie de dinamica standardelor europene în domeniu, precum şi în funcţie de realităţile interne. Una din principalele modificări aduse strategiei este împărţirea acesteia pe patru filtre: activităţi desfăşurate în ţări terţe, în special în cele de origine şi tranzit; cooperarea internaţională privind frontiera; controlul şi supravegherea frontierei de stat; activităţi desfăşurate în interiorul teritoriului naţional. Cele cinci obiective principale privind frontierele de stat în următorii doi ani sunt controlul şi supravegherea frontierei pe baza unei analize de risc şi a informaţiilor privind infracţionalitatea, cooperarea între autorităţi în domeniul infracţionalităţii transfrontaliere, asigurarea implementării modelului celor patru filtre colaborând cu alte state, cooperarea inter-instituţională atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi coordonarea şi coroborarea activităţilor instituţiilor naţionale cu cele ale organismelor comunitare.
• EVALUAREA FRONTIERELOR MARITIME • Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că, din punctul de vedere al normelor şi dotărilor necesare pentru aderarea la Spaţiul Schengen, sunt îndeplinite toate baremele. „Inspecţia care a avut loc în luna septembrie a anului trecut, privind evaluarea frontierelor maritime, s-a încheiat cu rezultate foarte bune, care ne-au plasat pe primul loc între ţările Europei de Est. În prezent, din punctul de vedere al procedurilor, poliţiştii de frontieră constănţeni respectă toate cerinţele europene. Rămâne ca, la momentul intrării în Schengen, să ni se acorde accesul la anumite facilităţi de platforme informaţionale. În ceea ce priveşte pregătirea personalului, cursurile sunt continuate, iar o atenţie deosebită a fost acordată cunoaşterii limbilor străine“, a declarat cms. şef Adrian Burcea, purtătorul de cuvânt al IJPF Constanţa.