Pe lângă staţiunea Mamaia, declarată, oficial, capitala distracţiei de pe litoral, anul acesta, la debutul sezonului estival, startul evenimentelor de entertainment va fi dat şi în staţiunea Neptun. Aceasta va găzdui, în perioada 26 - 29 aprilie, cea de-a patra ediţie a festivalului internaţional de dans Crazy Salsa Fest. Evenimentul se va desfăşura la hotelul 2D şi este organizat de Clubul Sportiv (CS) „Noua Generaţie” din Mangalia. Cele trei zile de festival vor fi „asezonate” cu incitante cursuri de dans, susţinute de instructori renumiţi din ţară şi străinătate, dar şi cu utile cursuri de etică a dansului, predate de coregraful Felix Crainicu, care îşi va lansa şi cartea „Etichetă în dansul social”. Nu vor lipsi nici spectacolele incendiare oferite de cele mai renumite şcoli de dans din România, dar şi de peste hotare.
PREZENŢE INTERNAŢIONALE Pe lista invitaţilor şi a participanţilor confirmaţi la ediţia din acest an a festivalului sunt trecute nume precum Marvin Ramos din Columbia, Mira Que Locura din Italia, Mark Antony Shepperd din Canada şi partenera sa, Olesya Khyzhnyak, din Ucraina, această pereche venind să danseze în premieră în România. Pe listă se mai află dansatori precum James Thomas din Olanda, Bahar Haci Mehmet şi Sercan Dadas din Turcia, trupa Sunny Dance Studio şi Club Amor din Bulgaria, precum şi DJ-ul bulgar Dobcko.
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DANSULUI Ultima zi a festivalului este cea de 29 aprilie, care, conform calendarului UNESCO, este Ziua Internaţională a Dansului. Fiind membru al Consiliului Internaţional al Dansului din cadrul UNESCO, preşedintele CS „Noua Generaţie”, profesorul de dansuri Ciprian Broască, îşi ia angajamentul organizării unui spectacol remarcabil, care va include o diversitate de dansuri tradiţionale din diferite ţări. Festivalul se adresează atât iubitorilor de dansuri de la malul mării, cât şi turiştilor care vor veni în perioada minivacanţei de 1 Mai, pe litoral.