Pregătiri pentru Forumul Economic Internaţional la Santk Petersburg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pregătiri pentru Forumul Economic Internaţional la Santk Petersburg

Externe 17 Iunie 2010 / 00:00 346 accesări

Liderul francez Nicolas Sarkozy se va duce, sâmbătă, la Santk Petersburg, unde se va întâlni cu omologul său rus Dmitri Medvedev. Cu această ocazie, cei doi lideri vor avea o întâlnire şi cu oameni de afaceri ruşi şi francezi. Cei doi preşedinţi vor asista la formum înainte de a evoca iniţiativele comune şi proiectele comune de inovaţie şi investiţii.

Pe ordinea de zi a Forumului se aşteaptă abordarea unor subiecte sensibile, precum uniunea vamală dintre Rusia, Belarus şi Kazahstan, despre care şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton afirmă că ar putea afecta schimburile internaţionale şi ar putea fi o piedică în aderarea acestor state la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Rusia încearcă să adere la OMC din 1993. Procedura de aderare durează în mod normal 5-7 ani. Grupul de lucru pentru aderarea rusă a decis în mai reluarea negocierilor, suspendate în iunie anul trecut.

Pe de altă parte, poliţia rusă a confiscat, ieri, 100.000 de exemplare ale unei cărţi care îl critică pe premierul rus Vladimir Putin, ce ar fi urmat să fie distribuite participanţilor la forumul internaţional de la Sankt Petersburg. Cele 100.000 de exemplare ale cărţii “Putin. Rezultate. 10 ani” erau transportate cu un camion la Sankt Petersburg. Poliţia a declarat că volumele au fost confiscate din cauza lipsei documentelor necesare pentru transport. Cartea, scrisă de fostul vicepremier rus Boris Nemţov şi de economistul Vladimir Milov, ridică întrebări în legătură cu “mitul” Putin, care este învinovăţit pentru corupţia şi sărăcia crescândă din Rusia. “Vrem ca toată lumea din ţară să afle cine este cu adevărat Vladimir Putin”, a declarat Boris Nemţov la o recentă lansare a cărţii. Volumul era destinat în special participanţilor la Forumul Economic ce începe de joi la Sankt Petersburg.

Forumul va avea loc în perioada 17-19 iunie şi va fi inaugurat de preşedintele Medvedev. Participanţii vor discuta despre problemele cu care se confruntă Rusia, pieţele emergente şi comunitatea internaţională, precum şi despre mobilizarea resurselor necesare pentru a se găsi o soluţie.



12