Pregătiri pentru grevă în administraţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pregătiri pentru grevă în administraţie

Administrație 22 Ianuarie 2010 / 00:00 573 accesări

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) şi asociaţiile consiliilor judeţene, municipiilor, oraşelor, comunelor şi secretarilor au transmis, ieri, o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care arată că resping proiectul de lege care prevede disponibilizări în administraţie. Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii asociaţiilor, că Biroul Executiv al Federaţiei va stabili, astăzi, calendarul acţiunilor de protest care, cel mai probabil, vor începe de săptămâna viitoare şi vor culmina cu greva generală din administraţia publică locală. „Am redactat o scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc prin care arătăm că respingem, în totalitate, proiectul de lege privind normativele de personal din administraţie, care încalcă principiile autonomiei locale şi descentralizării“, a spus Suciu. De asemenea, semnatarii scrisorii deschise resping şi proiectul hotărârii de Guvern privind unele măsuri de aplicare a Legii nr. 330/ 2009, în special dispoziţiile care duc la diminuarea veniturilor salariaţilor. FNSA şi structurile asociative din administraţie solicită premierului Emil Boc şi anularea Ordinului comun nr. 32/42 al Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii pentru controlul şi monitorizarea aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, care subordonează autorităţile locale unor structuri ale administraţiei centrale. Preşedintele FNSA a precizat că Federaţia şi structurile asociative din administraţie au făcut front comun pentru rezolvarea problemelor. Reprezentanţii structurilor asociative din administraţie au afirmat că susţin şi sunt solidari cu toate acţiunile de protest organizate de FNSA.



12