Pentru că, în curând, reîncep minicroazierele în Marea Neagră, angajaţii Primăriei Constanţa se pregătesc să finalizeze în scurt timp lucrările de reabilitare şi întreţinere a pasarelei pietonale şi a debarcaderului din staţiunea Mamaia, situate în zona hotelului Victoria. Aşa se face că, pentru ca unele dintre cele mai vizitate obiective din staţiunea Mamaia să se prezinte impecabil în perioada verii, angajaţii Primăriei au curăţat, tratat şi vopsit cu două straturi de vopsea anticorozivă, în alb şi albastru, tot ce era metalic, iar lemnăria, care a fost distrusă de apa sărată, a fost înlocuită. Pentru a se evita eventualele accidente, la intrarea şi ieşirea de pe debarcader au fost montate noi elemente de protecţie, aşa că riscul ca persoanele neatente să sufere vreun eveniment neplăcut este mai mic anul acesta. Tot la capitolul prevenire, directorul Direcţiei Servicii Publice, din cadrul Primăriei Constanţa, Ionel Pilat, ne-a explicat că va fi suplimentat numărul panourilor de avertizare pentru interzicerea săriturilor în apă de pe balustrada pasarelei, accesul animalelor de companie şi al celor care au motorete, scutere şi care consideră că este cool să facă plimbări sau curse pe pasarelă.
INFORMAŢII UTILE Cei care sunt interesaţi să afle mai multe despre cum, când şi cine a construit pasarela vor putea afla toate detaliile de pe panourile de informare ce vor fi montate la intrarea pe pasarelă, de unde vor putea afla şi despre cursele vaporaşului Kaptan M, dar şi date privind situaţia meteo zilnică. Şi pentru că nu poţi cere păstrarea curăţeniei fără să pui la dispoziţie cele necesare, Pilat a explicat că sunt reparate coşurile de gunoi, la fel ca şi băncuţele de pe pasarelă şi a anunţat că iluminatul nocturn va funcţiona în toată perioada sezonului estival. Pentru a se asigura că tot ce se face acum se va păstra în condiţii bune, Primăria va lăsa pasarela şi debarcaderul în grija unei firme de pază. Alături de angajaţii firmei de pază, de liniştea şi siguranţa vizitatorilor se vor ocupa şi salvamarii, care vor centraliza şi eventualele reclamaţii ori recomandări ce pot veni din partea turiştilor.