PLAN DE MĂSURI Nici nu s-a terminat bine vara şi administraţia locală din Mangalia se gândeşte deja la viitorul sezon estival. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut, recent, o întâlnire cu aleşii locali şi câţiva agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni pentru a stabili un plan în vederea pregătirii sezonului estival 2013. \"Aşa cum omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie, şi noi trebuie să ne pregătim de pe acum pentru ca anul viitor să întâmpinăm turiştii cum se cuvine şi să avem ce să le oferim pentru a-i atrage în sudul litoralului\", a declarat Cristian Radu. În urma discuţiilor, s-a convenit să se formeze câte o comisie de specialitate pe fiecare staţiune, formată din consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei şi agenţi economici. \"Aceste comisii vor avea rolul de a găsi cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea staţiunilor. Mă refer la aspect, curăţenie, clădiri, sistemul de taxe şi tot ceea ce implică un concept unitar de dezvoltare turistică\", a completat primarul Mangaliei. El a adăugat că va face demersuri la Guvern pentru deblocarea fondurilor destinate reabilitării tramei stradale în staţiunile din sud.
TURISM BALNEAR În plus, autoritatea locală vrea să dezvolte şi turismul balnear şi să organizeze evenimente specifice pentru atragerea turiştilor pe tot parcursul anului. Anul viitor, turiştii vor fi aşteptaţi în sudul litoralului încă din perioada Sărbătorilor Pascale, cu oferte dedicate special acestui eveniment. \"Pentru a veni în întâmpinarea turiştilor, vom înfiinţa un Oficiu Local de Turism şi un Punct de informare turistică. Vom exploata în sens pozitiv şi constructiv punctele de atracţie turistică, precum Herghelia, siturile arheologice şi Pădurea Comorova\", a mai spus Cristian Radu.