Unul dintre cele mai importante evenimente culturale de la malul mării este Tîrgul Meşterilor Populari din România, manifestare organizată de Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Muzeul de Artă Populară. Potrivit directorului instituţiei muzeale, dr. Maria Magiru, la cea de-a IX-a ediţie a evenimentului vor participa 200 de familii de meşteri populari din toate zonele etnografice ale ţării. Astfel, turiştii români şi străini care au ales să îşi petreacă concediul pe litoralul Mării Negre vor putea achiziţiona, la preţuri modice, obiecte din ceramică, lemn, metal, obiecte de mobilier, textile, icoane pictate pe sticlă şi lemn, podoabe, împletituri din papură şi rafie, piese de port popular, dar şi covoare. La ediţia din acest an, care va avea loc în perioada 17 – 22 august, pe esplanada din faţa Cazionului din staţiunea Mamaia, va participa şi o familie de arămari din Transilvania, care este prezentă pentru a doua oară la acest eveniment. „Produsele expuse spre vînzare sînt realizate de meşteri ţărani, continuatori ai unui meşteşug tradiţional, reprezentativ pentru zona etnografică din care provin. Acest tîrg este cel mai mare din ţară, pentru că se bucură de un număr mare de participanţi, atît artişti expozanţi, cît şi vizitatori şi cumpărători”, a declarat directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru.
În această lună, publicul larg are ocazia de a vizita, la Muzeul de Artă Populară, expoziţia temporară „Nunta la români”, care reuneşte piese din patrimoniul instituţiei muzeale. În vitrine special amenajate sînt expuse piese de port popular, îmbrăcate de miri în diferite zone etnografice ale ţării, dar şi costume de naşi sau lada de zestre a miresei.