ŞEDINŢĂ Ministrul de Interne, Radu Stroe, a convocat, vineri seară, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a analiza măsurile ce trebuie impuse odată cu înrăutăţirea vremii în zilelele următoare. În cadrul discuţiilor, la care au asistat, prin intermediul sistemului de videoconferinţă, şi autorităţile publice locale din ţară, meteorologii au anunţat că sunt aşteptate ninsori în multe regiuni. „De luni, în partea de vest, nord şi centru şi mai ales la munte, precipitaţiile vor fi sub formă de zăpadă. De marţi, ninsorile se vor muta în sud. Luni este posibil să dăm o avertizare cod galben de ninsori”, a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. Meteorologii anunţă că temperaturile vor scădea de la 13 - 14 grade până la minus 5 grade Celsius, în timp ce în depresiuni va fi şi mai rece, respectiv -10 grade. Directorul ANM a precizat că duminică se va şti mai clar care sunt zonele în care ploaia se va transforma în ninsoare şi care va fi volumul precipitaţiilor. Tot la şedinţa de vineri, la care au mai participat şi secretarul de Stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, s-a mai discutat despre asigurarea stocurilor de combustibil şi material antiderapant, precum şi despre comunicarea rapidă şi eficientă în vederea intervenţiilor, inclusiv de natură medicală, în zone greu accesibile.
CONSTANŢA MAI AŞTEAPTĂ Prezent la videoconferinţă, prefectul Constanţei, Eugen Bola, a spus că autorităţile locale din judeţ sunt pregătite pentru întâmpinarea unor eventuale precipitaţii. „CNADNR şi RAJDP Constanţa au anunţat că au suficient material antiderapant. Nu avem probleme nici cu echipamentele de deszăpezire, iar ambulanţele sunt pregătite pentru transportul persoanelor bolnave”, a spus Bola. El a adăugat că, decamdată, în Constanţa precipitaţiile vor fi slabe cantitativ.