Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” de la Topalu, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, Şcoala Populară de Arte şi Meserii (SPAM), Consiliul Local şi Primăria Comunei Topalu, se pregăteşte de start. Competiţia, care se va desfăşura în perioada 14-15 octombrie, va aduce, pe scena Căminului cultural din localitate, tineri talentaţi din toate zonele etnografice ale ţării, care visează la o carieră de viitor în domeniul muzicii populare. Preselecţia va avea loc pe 13 octombrie, la SPAM Constanţa.
În cadrul serilor de concurs, publicului i se pregăteşte un adevărat regal al muzicii populare româneşti, la care îşi vor aduce aportul nume reprezentative ale scenei naţionale de folclor: Gheorghe Turda, Chiamiran Chivu, Laura Lavric, Mioara Velicu, Marius Cristel Marin, Polina Gheorghe şi Viorica Macovei.
Concurenţii şi invitaţii speciali vor fi acompaniaţi de orchestra „Tinerimea română” din Bucureşti, condusă de dirijorul Gheorghe Popa, cu sprijinul ansamblului folcloric „Cununa Carpaţilor”. La eveniment participă ansamblurile de dansuri dobrogene: „Mugurelul” (Cernavodă), „Carsium” (Hârşova), „Floricica” (Horia), „Pandelaşul” (Medgidia), „Prietenia” (Mihail Kogălniceanu), „Dobrogeanca” (Ovidiu) şi „Balada” (Topalu).