Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat că aderarea la spaţiul Schengen presupune îndeplinirea unor condiţii strict tehnice, iar România doreşte un tratament corect, chiar mai aspru faţă de cel al statelor care au aderat anterior. \"Aderarea la Spaţiul Schengen şi oferirea dreptului cetăţenilor români de a circula liber în spaţiul Schengen este mai mult decât un angajament, este o datorie morală faţă de cetăţenii români\", a declarat Blaga, ieri, la reuniunea anuală a diplomaţilor români. Acesta a mai spus că, pentru atingerea obiectivelor tehnice necesare aderării la Schengen, au fost făcute investiţii de peste un miliard de euro. “Pentru aderarea la Spaţiul Schengen trebuie parcurse anumite etape şi am trecut cu bine peste şase din cele şapte misiuni de evaluare. Principala concluzie a celor şase rapoarte este că România a ajuns într-un stadiu avansat al pregătirilor”, a precizat Vasile Blaga. “Singurul raport care presupune o reevaluare este cel al frontierelor terestre”, a mai adăugat ministrul.