Prejudicii nerecuperate din cauza unor impedimente legislative

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prejudicii nerecuperate din cauza unor impedimente legislative

Justiție 13 August 2010 / 00:00 449 accesări

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, că Ministerul Public se confruntă cu unele impedimente de natură legislativă în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor ca urmare a săvârşirii unor fapte penale. „În acest caz există acea prezumţie din Constituţie potrivit căreia averea este dobândită licit, dar şi dispoziţia potrivit căreia se poate aplica sechestrul doar pe bunurile învinuitului şi inculpatului, ceea ce creează probleme în recuperarea prejudicului. Sunt foarte multe situaţii în care cei care comit infracţiuni nu au niciun bun pe numele lor. Societatea păgubită nu aşteaptă ca cel care comite o faptă penală să execute o pedeapsă cu închisoarea, ci să-şi recupereze paguba”, a susţinut Kovesi. Procurorul general a reamintit o mai veche problemă a Ministerului Public în ceea ce priveşte lipsa personalului, dar a adus în discuţie şi probleme de natură administrativă. „Trebuie să plătim expertizele fiscale, expertize financiar- contabile, iar la unele instanţe din ţară volumul de dosare este foarte mare şi schemele de personal sunt incomplete”, a adăugat Kovesi. Ea a precizat şi faptul că s-a modificat competenţa în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, care a trecut de la DIICOT la Parchetele de pe lângă Judecătorii. „Este important să discutăm cu procurorii acest lucru şi să încercăm să aplicăm practici unitare pentru că şi unificarea practicii este una dintre priorităţile noastre”, a încheiat procurorul general al României.

Taguri articol


12