Două femei sunt cercetate în libertate de lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi cesionarea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate în scopul îngreunării urmăririi penale. Potrivit anchetatorilor, în 2010, Nuţi B. şi Iulia D., ambele din Constanţa, au înfiinţat o firmă cu sediul în Constanţa, prin intermediul căreia au achiziţionat cereale pe care, ulterior, le-au vândut altei societăţi constănţene. Cele două sunt acuzate că, în perioada noiembrie-decembrie 2010, nu au evidenţiat în actele contabile ale societăţii veniturile obţinute din operaţiunile comerciale derulate. Prejudiciul cauzat statului a fost estimat la 251.551 de lei. De asemenea, Nuţi B. şi Iulia D. sunt cercetate pentru că, în 2011, au cesionat societatea unor persoane necunoscute cu scopul de a scăpa de răspunderea penală. Anchetatorii au stabilit că, după cesionarea firmei, activitatea comercială a încetat. Cele două femei nu au recunoscut că s-au sustras de la plata taxelor datorate bugetului de stat.