Prejudiciul recuperat în aplicarea articolului 10 din Legea 241 privind evaziunea fiscală a fost anul acesta în valoare de peste 153 de milioane de lei, cu o creștere cu 240% față de aceeași perioadă a anului trecut, a declarat, ieri, adjunctul procurorului general al României, Bogdan Licu. „În ceea ce privește evaziunea fiscală, în 2014, de la începutul anului, au fost instrumentate 563 de cauze, trimiși în judecată 830 de inculpați. (...) Valoarea prejudiciului în care s-au dispus măsuri asigurătorii în cauzele trimise în judecată se ridică în cazul evaziunii fiscale la 185 de milioane de lei de la începutul anului”, a arătat Licu în cadrul conferinței anuale anticorupție „Bune practici în prevenirea corupției, promovarea integrității și a transparenței”. El a precizat că, în ceea ce privește activitatea de combatere a infracțiunii de spălare a banilor, în primul semestru al anului au fost întocmite 37 de rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 224 de inculpați, iar valoarea bunurilor asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii în perioada aceasta se ridică la 233 de milioane de lei și peste 23 de milioane de euro. „De la începutul anului, am sesizat instanța în 134 de cauze, trimițând în judecată 278 de inculpați, dintre care 275 de persoane fizice și trei persoane juridice. În activitatea de combatere a micii corupții, ponderea sesizărilor din oficiu a crescut cu aproape 35%. În cauzele cu finalitate judiciară au fost dispuse măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 3,3 milioane de lei”, a mai spus Bogdan Licu. Adjunctul procurorului general a menționat că în ceea ce privește conflictul de interese, în semestrul I, Parchetul General a soluționat 167 de cauze, între care în 26 de cauze s-a dispus sesizarea instanței cu 28 de inculpați. „La nivelul Secției penale a PÎCCJ, de la începutul anului s-au întocmit în materia conflictului de interese opt rechizitorii, în care au fost trimiși în judecată opt inculpați, între care șapte deputați și un președinte de consiliu județean. Între persoanele trimise în judecată se mai numără șase primari, un consilier local, un președinte al Colegiului Medicilor și un director de bancă”, a precizat Licu.