Preluarea operatorului portuar “Comvex”, în atenţia Inspectoratului de Concurenţă Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preluarea operatorului portuar “Comvex”, în atenţia Inspectoratului de Concurenţă Constanţa

Economie 31 Octombrie 2006 / 00:00 899 accesări

Inspectoratul de Concurenţă Constanţa a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la o concentrare economică nenotificată şi care îndeplinea condiţiile de prag valoric pentru a fi notificată. “Sesizarea, care se află în pragul de analiză, se referă la preluarea operatorului portuar < Comvex > Constanţa de către societatea comercială < SolidMet > din Bucureşti. Legislaţia spune că fiecare din părţile implicate trebuie să aibă cifra de afaceri anterioară anului realizării operaţiunii de concentrare economică de maximum patru milioane de euro. Această concentrare s-a realizat în februarie 2006, ceea ce ar fi însemnat că trebuia să furnizeze datele despre cifra de afaceri realizată la sfîrşitul anului 2005, însă ei au comunicat cifra de afaceri la data realizării concentrării economice. Cu alte cuvinte, au fost furnizate datele pentru două luni, respectiv ianuarie şi februarie 2006, dar noi ştiam că lucrurile stau cu totul altfel în privinţa cifrei de afaceri de la Comvex“, a declarat inspectorul de concurenţă coordonator din cadrul Inspectoratului de Concurenţă Constanţa, Ioan Bădică. Potrivit lui Bădică, dosarul de investigaţie se află la Bucureşti, unde urmează să se stabilească nivelul amenzii, dar să se ia şi măsura obligării agentului economic de face notificarea. Amenda poate ajunge pînă la 10% din cifra de afaceri a părţilor implicate. “În toate cazurile, firmele care se implică în concentrări economice sînt puternice. Surprinzător este faptul că aceste societăţi îşi permit să angajeze firme de consultanţă bune din punctul de vedere juridic, dar nu sesizează la timp astfel de nereguli. Deşi consilierii juridici ar fi trebuit să sesizeze neregulile, aceştia caută portiţe legale de a le evita“, a încheiat Bădică.

Taguri articol


12