Prelucrarea ţiţeiului, pe val

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prelucrarea ţiţeiului, pe val

Economie 23 Decembrie 2009 / 00:00 449 accesări

Inspectoratul de Concurenţă Constanţa a finalizat, în această perioadă, actualizarea studiului asupra mediului de afaceri. Potrivit inspectorului de concurenţă coodonator în cadrul Inspectoratului de Concurenţă Constanţa, Ioan Bădică, această lucrare a fost realizată în scopul de a deţine o bază de date completă asupra pieţelor concurenţiale, care să permită identificarea eventualelor concentrări economice, abuzuri de poziţii dominante sau înţelegeri de cartel care pot apărea, la un moment dat, între agenţii economici. „Ca o noutate, în acest an, am dedicat un capitol analizei mediului de afaceri, în perioada 2005-2008. În acest timp au avut loc mutaţii în ceea ce priveşte cifra de afaceri şi numărul agenţilor economici care au operat pe diverse pieţe. De altfel, este şi firesc, întrucât economia este într-o continuă mişcare şi schimbare, pe fondul crizei financiare“, a arătat Ioan Bădică. El a adăugat că, pentru a avea o imagine clară a economiei româneşti, nu este suficient să se inventarieze mediul de afaceri la nivelul unui judeţ, ci în fiecare judeţ şi apoi să se realizeze o analiză la nivel naţional. „Analiza mediului de afaceri constănţean nu este în măsură să redea fidel activitatea concurenţială chiar la nivelul judeţului nostru, având în vedere faptul că există firme care operează în Constanţa, dar au sediul social în alte judeţe”, a spus Bădică. Este vorba despre CNE Cernavodă sau Lafarge, companii care au sediul social în Bucureşti. Referitor la ponderea fiecărui sector de activitate în economia judeţului, pe primul loc se menţine sectorul fabricării produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (19%). Pe locul doi se situează construcţiile şi reparaţiile de nave (6%), în timp ce pe locul al treilea se clasează comerţul cu cereale şi seminţe cu ridicata (3,5%). „Au fost şi sectoare de activitate care, de-a lungul acestor ani, au crescut ca valoare în ceea ce priveşte cifra de afaceri, iar altele care au scăzut. Mă refer la construcţiile de clădiri şi lucrările de geniu, care au avut o creştere spectaculoasă. În topul realizat de noi, acestea au ocupat locul patru, cu 3,4% din cifra de afaceri”, a arătat Bădică. Neaşteptat este faptul că în primele locuri se menţine recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile, chiar dacă, anul trecut, a pierdut câteva locuri şi a ajuns pe poziţia a zecea. Deşi turismul reprezintă cel mai important domeniu al judeţului Constanţa, pe litoral găsindu-se peste 40% din capacitatea de cazare a ţării, ponderea în ecomomie este destul de redusă. Sectorul hoteluri se situează pe locul opt, iar cel al restaurantelor şi barurilor se clasifică pe locul 15.

Taguri articol


12