Consiliul Național de Securitate din Turcia, condus de președintele Recep Tayyip Erdogan, a apreciat miercuri că starea de urgență instaurată pentru trei luni după tentativa de puci de la 15 iulie trebuie prelungită dincolo de jumătatea lunii octombrie, relatează AFP. "S-a decis să se recomande ...
Fostul premier Ehud Olmert, primul șef de guvern israelian trimis în spatele gratiilor, va executa o pedeapsă suplimentară de 8 luni la condamnarea de 19 luni de detenție pe care o ispășește pentru fapte de corupție, după ce Curtea Supremă de la Ierusalim a respins miercuri recursul fostului om ...
Federația Franceză de Tenis (FFT) i-a prelungit suspendarea lui Benoit Paire, care a fost exclus din echipa țării sale pentru încălcarea regulilor în timpul Jocurilor Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro. Astfel, până la sfârșitul lunii februarie 2017, Paire nu va primi "niciun ...
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, în vârstă de 31 de ani, îşi va prelungi actualul contract pe care îl are cu Real Madrid, scadent peste doi ani, până în 2021, informează cotidianul Marca. Potrivit aceleiaşi surse, Cristiano Ronaldo a ajuns la un acord cu Florentino ...
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat, în urma atentatului de la Nisa, prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care trebuia să se încheie iniţial pe data de 26 iulie, relatează Le Monde. "Un proiect de lege va fi prezentat Parlamentului până săptămâna ...
Administraţia Obama vrea să propună Rusiei prelungirea Tratatului START, dar Moscova condiţionează prelungirea măsurilor de reducere a armamentului strategic de atenuarea preocupărilor privind sistemele antibalistice NATO instalate în Europa, inclusiv în România. Conform unor surse citate de ...
Ambasadorii celor 28 de state membre ale UE au aprobat, marți, prelungirea cu șase luni a sancțiunilor economice impuse Rusiei în vara anului 2014, au declarat, pentru AFP, mai multe surse. Decizia ambasadorilor, care ar trebui oficializată vineri, vizează prelungirea sancțiunilor până la data de 31 ...
Uniunea Europeană intenţionează să prelungească, în iulie, sancţiunile impuse Rusiei din anul 2014 pe fondul crizei din Ucraina, afirmă Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, citat de site-ul agenţiei Reuters. "Şefii de stat şi de guvern au condiţionat ...
Rusia a anunţat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că armistiţiul din Alep între forţele guvernamentale şi grupurile rebele a fost prelungit cu trei zile, potrivit Le Figaro online. Acest amistiţiu fusese stabilit pentru zilele de joi şi vineri, sub presiunea Moscovei şi a Washingtonului ...
Magistrații Curții de Apel Brașov au hotărât, luni, prelungirea cu 15 zile a perioadei arestării la domiciliu pentru Remus Truică și Prințul Paul, într-un dosar în care cei doi sunt acuzați de retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. "Magistrații au prelungit măsurile preventive cu ...
Guvernul de la Copenhaga a anunţat, vineri, prelungirea cu 30 de zile a măsurilor de control la frontiera Danemarcei cu Germania, pentru blocarea tranzitului imigranţilor extracomunitari, informează presa germană. "Presiunile asupra frontierelor externe ale Uniunii Europene continuă să fie mari", a ...
Guvernul federal belgian a decis să prelungească până la 15 aprilie desfășurarea militarilor pe străzi în cadrul luptei împotriva terorismului, relatează joi cotidianul La Derniere Heure. La propunerea ministrului de interne și pentru securitate Jan Jambon, Consiliul de miniștri a aprobat ...
Oamenii care cred că sunt sănătoși trăiesc mai mult, potrivit unui recent studiu efectuat pe mai mult de 6.000 de voluntari din Marea Britanie, publicat în „Psychological Science“, editată de Association for Psychological Science, informează „Daily Mail“, citat de Agerpres. Oamenii ...
Un tribunal de la Moscova a prelungit detenţia înainte de proces a unui cetăţean rus acuzat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Statelor Unite, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina electrnică. Avocatul lui Ievgheni Petrin, Ivan Pavlov, a declarat miercuri ...