Prelungirea valabilităţii PUG, aprobată în şedinţa de Consiliu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medgidia

Prelungirea valabilităţii PUG, aprobată în şedinţa de Consiliu

Administrație 02 Aprilie 2011 / 00:00 946 accesări

Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a declarat că, joi, 31 martie, a avut loc o şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia, care a avut pe ordinea de zi 11 puncte iniţiate de primarul Marian Iordache, din care au fost admise nouă. Iordache a spus că a fost retras de pe ordinea de zi proiectul privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unui imobil situat în Medgidia, strada Izvorului nr. 2A, cu destinaţia prestări servicii”, iar punctul şapte - aprobarea dezmembrării unui teren, proprietate privată a Primăriei, nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admis. Prima hotărâre a consilierilor locali face referire la întocmirea listei bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile unei familii şi a listei bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate, deţinute de către solicitanţii de ajutor social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. La punctele următoare, consilierii locali au votat lista de priorităţi pe anul 2011 pentru repartizarea locuinţelor tip ANL, precum şi prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al municipiului Medgidia. „PUG-ul este aprobat prin hotărâre de Consiliu în 2000, iar el trebuia actualizat cu toate modificările care au avut loc în ultimii 10 ani, prin încorporarea Planurilor Urbanistice Zonale şi Planurilor Urbanistice de Detaliu, prin introducerea de reglementări şi prescripţii teritoriului nou creat în intravilan şi extravilan. Actualizarea PUG este o procedură care implică cheltuirea unor sume de care municipiul Medgidia nu dispune momentan, posibilitatea prelungirii valabilităţii fiind binevenită până la îndeplinirea condiţiilor de actualizare”, a spus Iordache. El a adăugat că o altă hotărâre a Consiliului Local Medgidia cuprinde acordul administraţiei locale pentru aderarea unor noi unităţi administrativ – teritoriale - comunele Borcea şi Jăgălia din judeţul Călăraşi, comunele Sudiţi şi Burduşani din judeţul Ialomiţa, oraşul Buftea şi comunele Corbeanca şi Baloteşti din judeţul Ilfov, comuna Crevedia din judeţul Dâmboviţa - la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canal Constanţa.



12