Preşedintele Traian Băsescu a readus în discuţie miercuri seară problema premierului independent. El a afirmat, că premierul Emil Boc are în continuare susţinerea sa, dar în cazul în care PDL va pierde majoritatea parlamentară, soluţia pe care o va propune va fi aceea a unui prim-ministru independent. “Ştiu că sunt foarte puţini care văd mandatul lui Emil Boc, cel puţin în momentul de faţă, ca pe un mandat reuşit. Eu nu spun că a fost reuşit, a avut şi destule deficienţe de comunicare şi bâlbâieli destule, dar a fost un Guvern care, împotriva atmosferei create, a tractat ţara prin criză cu nişte măsuri foarte dure. Sigur că lucrurile acestea se plătesc politic”, a declarat şeful statului. Ceea ce a uitat Băsescu să spună a fost că el a anunţat atât reducerile salariale ale funcţionarilor publici, cât şi mărirea TVA-ului. În ceea ce priveşte redresarea salariilor bugetarilor, Băsescu este de părere că bugetarii ar putea să revină la nivelul salarial de dinainte de tăieri, la sfârşitul anului, precizând că acest lucru nu este o certitudine, dat fiind contextul economic: “Deşi părea că a trecut criza, se pare că încă avem mari probleme în UE. Ce se întâmplă în zona euro cu Grecia, Portugalia, Irlanda să nu credeţi că nu ne afectează”. În privinţa telegramelor WikiLeaks despre România, Băsescu a afirmat că vor arăta un spectacol al celor ce au plăcerea “să toarne”. Explicaţia acestei afirmaţii este simplă, având în vedere că, potrivit unei relatări a revistei Kamikaze, un cunoscut jurnalist român care făcea vizite neoficiale la ambasada americană de la Bucureşti a afirmat, acolo, că problema lui Băsescu cu alcoolul s-ar fi înrăutăţit.