Premieră constănţeană de Ziua Mondială a Teatrului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă

Premieră constănţeană de Ziua Mondială a Teatrului

Cultură 27 Martie 2010 / 00:00 558 accesări

În fiecare primăvară se sărbătoreşte, pe 27 martie, una dintre cele mai frumoase şi mai vechi arte ale lumii: Teatrul. Ziua Mondială a Teatrului - marea sărbătoare a celor care creează şi se regăsesc în Teatru, dar şi a celor pentru care lumea magică a artei teatrale înseamnă prilej de bucurie, meditaţie, regăsire - a început să fie celebrată din anul 1962, la iniţiativa Institutului Internaţional de Teatru, cu prilejul unei noi stagiuni a Teatrului Naţiunilor.

Mesaj internaţional. Conform tradiţiei, în această zi, pretutindeni în lume, sărbătoarea este marcată printr-un spectacol la începutul căruia se dă citire mesajului dedicat acestui eveniment, de către o personalitate din lumea culturii. De-a lungul timpului, în ziua de 27 martie, în numele Institutului Internaţional de Teatru, Mesajul lumii teatrale a fost trimis de Helene Weigel, Maurice Béjart, Pablo Neruda, Richard Burton, Dimitri Sostakovici sau Luchino Visconti. Anul acesta, mesajul aparţine cunoscutei actriţe britanice Judi Dench: „Ziua Mondială a Teatrului este un prilej de sărbătorire a Teatrului în nenumăratele sale forme. Teatrul este o sursă de divertisment şi inspiraţie care are puterea de a uni diversele culturi şi popoare din întreaga lume. Dar el este mai mult decât atât, pentru că poate educa şi informa. În toată lumea se joacă teatru, dar nu întotdeauna într-o sală clasică. Spectacolele pot avea loc într-un mic sat din Africa, lângă un munte din Armenia sau pe o insuliţă din Pacific. Este nevoie numai de un spaţiu şi de public. Teatrul ne poate face să zâmbim şi să plângem, dar ar trebui să ne facă şi să gândim sau să analizăm”. Judi Dench mai spune: „Teatrul este o muncă de echipă. Cei care se văd sunt actorii, însă există şi nişte oameni extraordinari, care nu sunt vizibili. Aceşti specialişti sunt la fel de importanţi ca actorii, deoarece diferitele lor capacităţi sunt cele care fac posibilă producţia teatrală. De aceea, orice bucurie sau succes trebuie împărţite cu ei. 27 martie este data oficială la care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. Din multe puncte de vedere, fiecare zi ar trebui considerată o zi a teatrului, fiindcă avem datoria de a purta mai departe tradiţia divertismentului, de a educa şi de a lumina publicul, fără de care noi nu am exista”.

Teatru după Teatru. Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, a transmis, la rândul său, mesajul pe care îl dedică acestei mari sărbători a lumii teatrale: „Am fost veşnic obsedat de timpul pe care omul îl are la dispoziţie numai pentru el. Dacă împărţim orele zilei, aşa cum cere disciplina vieţii, avem opt ore pentru somn, opt ore pentru a lucra la stăpân şi opt ore pentru noi înşine. Dacă mai adaugi şi timpul petrecut în tren, maşină sau metrou, el scade cu puţin. Calculul nu ţine cont de intensitatea unor fapte care pot compensa pierderea de timp. Dragostea, creaţia, bucuriile mărunte ale vieţii pot fi calculate altfel. Ceasul nu răspunde la asemenea solicitări. Numai Einstein poate oferi o explicaţie şi aceea relativă, la cum reuşeşte omul să atingă sentimentul veşniciei. Mai contribuie aici şi puterea dedublării, efectul unei filosofii care ia în calcul apropierea omului de Dumnezeu şi capacitatea lui de sacrificiu.

Visul mai adaugă timp şi spaimei de a fi doar trecător pe acest pământ. Adunate la un loc, cioburi de oglindă a realităţii, toate aceste elemente ne trimit spre teatru, spre cunoaşterea de sine care garantează supravieţuirea speciei în dispreţul miilor de accidente ale vieţii (...)”.

Premieră. În cinstea acestei zile, Teatrul de Stat Constanţa a pregătit publicului de la malul mării, pentru seara de sâmbătă, de la ora 19.00, premiera spectacolului „Omul, bestia şi virtutea” de Luigi Pirandello. Piesa de teatru montată de Bogdan Caragea - cel care semnează, totodată, şi ilustraţia muzicală - va avea o reprezentaţie şi duminică, începând cu ora 19.00.

Din distribuţie fac parte nume cunoscute ale scenei de la malul mării: Adrian Dumitrescu - domnul Paolino, profesor particular, Liviu Manolache - doctorul Nino Palejo, Alexandru Mereuţă - farmacistul Toto. Pe afişul spectacolului se mai regăsesc nume ca Andrei Cantaragiu - elevul Giglio, Florentin Roman - elevul Belli, Bogdan Bucătaru - Nono, fiul soţilor Perella, Geo Dobre - un marinar, Luiza Sarivan - doamna Perella, Cristina Oprean - Rosaria, servitoarea profesorului Paolino, Luiza Martinescu - Grazia, servitoarea căpitanului Perella, Bogdan Caragea - căpitanul Perella.

Spectacolul „Omul, bestia şi virtutea” mai poartă amprenta cunoscutei scenografe Eugenia Tărăşescu Jianu, precum şi a maestrului Călin Hanţiu, care semnează mişcarea scenică. Piesa pune în valoare calităţile interpretative ale actorilor constănţeni, adresându-se unui public exigent, dar deschis provocărilor, care ştie să aprecieze calitatea actului artistic.



12