Conf. univ. dr. Petre Brătilă a realizat astăzi, pentru prima dată în România, o intervenție de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii la o pacientă de 29 de ani, operația fiind efectuată pro bono la Spitalul Euroclinic. Intervenția a fost una dificilă atât din punctul de vedere al anesteziei, cât și al procedurii în sine, deoarece pe masa de operație nu s-a aflat doar un pacient, ci doi. Potrivit medicului Petre Brătilă, prin operația de tratament conservator al cancerului de col uterin se oferă femeilor șansa nu numai de a conserva funcția reproductivă, dar și de a păstra o sarcină în evoluție, care poate fi dusă cu succes la termen. "Deși relativ rar, un astfel de caz cum este cel al Dianei, în care o femeie însărcinată este diagnosticată cu o formă invazivă de cancer de col uterin, reprezintă o situație extrem de complexă și provocatoare atât pentru ginecolog, cât și pentru mamă. Însă este foarte important pentru o astfel de pacientă să nu ia decizia de a întrerupe sarcina, doar pentru că nu ar exista vreun tratament. În anumite situații există o soluție atât pentru mamă, cât și pentru copilul nenăscut. Tehnică pe care am folosit-o se numește trachelectomie sau procedura de tratament conservator al cancerului de col uterin și este indicată doar în cazuri atent selecționate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA și IB) și în care ganglionii pelvici nu sunt invadați de celulele canceroase", a explicat Petre Brătilă, potrivit unui comunicat remis presei. Pe 4 februarie este marcată Ziua Internațională de Luptă Împotriva Cancerului. Potrivit statisticilor, la fiecare 5 ore, o femeie moare în România de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită. Peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România, incidența fiind cea mai ridicată din Centrul și Estul Europei, conform unui raport întocmit în 2013 de Centrul Internațional pentru Informare HPV.